Clădirea Poștei Centrale din Piatra-Neamț va fi reabilitată

Clădirea Poștei Centrale din Piatra-Neamț va fi reabilitată a anunțat astăzi George Lazăr, prefectul județului Neamț, într-o conferință de presă.

Am participat astăzi, împreună cu directorul Companiei Naţioanale „Poşta Română”, Valentin Ştefan, cu directorul Oficiului Poştal Judeţean Neamţ, Cristian Tapalagă și cu domnul Primar al Municipiului Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, la lansarea proiectului de investiții – refacerea clădirii monument istoric a imobilului Poșta Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Prin demersurile directorului CN „Poşta Română”, Valentin Ştefan, putem anunţa că joi va fi publicată procedura de licitaţie pe SEAP.

Este o alocare bugetară importantă, fără precedent pentru sistemul poştei din judeţul Neamţ, de aproximativ 3 milioane de lei. – a declarat prefectul George Lazăr.

Termenul de implementare al acestui proiect este de un an de zile.

„Practic serviciile prestate de Poșta Română către clienți se vor derula în viitor într-o clădire istorică şi emblematică pentru municipiul Piatra-Neamţ.

Va exista si o colaborare cu Primăria Piatra-Neamţ pentru a facilita serviciile primăriei prin Poşta Română de tipul taxe şi impozite locale plătite prin intermediul ghişeelor poştale.

O alta investiţie importantă în curs de implementare se referă la modernizarea Oficiului Poştal 4 din Dărmăneşti care are şi activitate vamală, iar în perioada următoare urmează să se deschidă un nou punct de lucru cu activitate vamală în municipiul Roman.

În ultimii zece ani de zile nu s-au primit în Neamt niciun fel de dotări în ceea ce însemnă resurse de digitalizare, calculatoare. Acum o săptămână s-au primit 80 de calculatoare cu care vor informatiza un număr însemnat de subunităţi poştale.” – a mai spus George Lazăr.

Clădirea Poştei Centrale din Piatra-Neamţ, monument istoric, a fost construită în perioada interbelică, între anii 1930-1932, sub coordonarea arhitectului de origine italiană Carol Zane.

PUBLICITATE