Ieri, într-o ședință condusă de Prefectul Adrian-Vasile Niță, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Neamț a aprobat trei hotărâri de impact pentru județ:
- Alunecări de teren din Corhana, comuna Dulcești: În fața problemelor cauzate de alunecările de teren, s-a luat decizia implementării unui program amplu pentru siguranța obiectivelor afectate, refacerea zonelor și monitorizarea factorilor de risc. Printre măsurile aprobate se numără delimitarea și semnalizarea zonei periculoase, monitorizarea evoluției alunecărilor și realizarea expertizei hidrogeologice pentru găsirea soluțiilor optime de intervenție.
- Deficit de apă potabilă: În lumina deficitului accentuat de apă potabilă din județ, se va implementa un proiect de investiții pentru creșterea capacității de transport a apei din sursa Preutești. Consiliul Județean Neamț va identifica cea mai rapidă soluție de finanțare, iar Prefectul Județului Neamț și Președintele Consiliului Județean Neamț vor analiza posibilitatea sprijinului financiar din Fondul de Intervenție al Guvernului.
- Eroziuni în Valea Ursului: Se vor întreprinde măsuri pentru monitorizarea evoluției alunecărilor de teren în zona podului afectat, pregătirea documentelor pentru starea de alertă, instituirea restricțiilor de circulație pe D.J. 159, realizarea unei expertize tehnice și asigurarea siguranței traficului rutier.
De asemenea, Prefectul Niță a convocat o întâlnire la data de 3 octombrie pentru a aborda problemele semnalate de managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
„Tot in această ședință am abordat problemele semnalate de către managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, domnul Alexandru Filimon, printr-o petiție transmisă zilele trecute către Instituția Prefectului.
Am solicitat prezența reprezentanților CJ Neamț cât și ai DSP Neamț pentru a dezbate problemele ridicate de către conducerea spitalului și pentru a identifica soluții ce ar putea rezolva situația secției de Oncologie.
Deoarece domnul Filimon nu se află în județ pana marți, am luat decizia de a mai convoca o întâlnire in data de 3 octombrie la care să participe reprezentanții următoarelor instituții: Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, Consiliul Județean Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava ” al Județului Neamț, membrii Consiliului de Administrație al S.J.U. Piatra Neamț și reprezentanți ai medicilor.
Totodată, Instituția Prefectului județul Neamț va transmite tuturor entităților menționate în petiția managerului SJU Piatra Neamț adrese pentru a solicita lămuriri sau soluții în ceea ce privește problemele semnalate.” – se arată în comunicatul Prefecturii Neamț