Centenarul Unirii Basarabiei cu România, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

La 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie / 9 aprilie 1918), Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț aniversează evenimentul istoric, între altele, și printr-un demers menit să ofere o imagine-caleidoscop asupra Basarabiei, prin intermediul publicațiilor existente în cadrul Fondului documentar „G.T. Kirileanu“.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, prin demersul de digitizare a unor publicații cu tematică diversă (istorie, religie, economie, folclor, literatură etc.) referitoare la Basarabia, publicul larg poate citi on-line peste 60 de cărți (între autorii cărora se numără Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu) și publicații periodice („Neamul Românesc“), apărute între anii 1878-1944.

Sunt documente ce au traversat perioade istorice tulburi și care au reușit, aproape miraculos, să ajungă ca astăzi să ofere mărturii despre realități pe care timpul și timpurile păreau că le vor uitate. Și pentru că uneori destinul cărților poate fi o lecție, cele din Fondul documentar „G.T. Kirileanu“, prin destinul lor, ne oferă, de această dată, o strălucită lecție de istorie.

Existența cărților referitoare la Basarabia, și înainte de 1918, în biblioteca lui G.T. Kirileanu arată care era nivelul de raportare al unui cărturar de talia lui, la Basarabia, iar asta explică, prin extensie la întreaga elită intelectuală românească, și cum a fost posibil momentul 1918.

Este, de asemenea, revelator modul exemplar cum se raportau românii din Regat la Basarabia, precum și implicarea unor largi categorii socio-profesionale, în integrarea Basarabiei la România de după 1918.

Așadar, peste 11.000 de pagini ca pledoarie pentru cunoaștere, de această dată ca omagiu pentru înaintașii care au scris istoria, din partea urmașilor ce au datoria să o cunoască!

PUBLICITATE