Cel mai performant sistem de fototerapie pentru icterul nou născuților, la Maternitatea Arcadia

Dr. Elena Matei, medic primar Neonatologie, Medic specialist Pediatrie, Arcadia

Icterul la nou născut se definește prin îngălbenirea pielii și mucoaselor acestuia, ca rezultat al creșterii bilirubinei în fluxul sanguin.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Bilirubina este un pigment ce apare ca urmare a distrugerii celulelor roșii după naștere. Aceasta trece prin ficat și este eliminată prin bilă.

Icterul se produce atunci când bilirubina se formează mai rapid decât poate ficatul să o proceseze.

În formele severe de icter, dacă nu se intervine terapeutic prompt, nivelul ridicat de bilirubină poate determina afectarea definitiva a creierului și a funcției auditive.

Screening nou invaziv pentru icterul nou născutului, la Maternitatea Arcadia

Diagnosticul icterului neonatal se face pe baza examenului clinic efectuat de către medic și a testelor de laborator din sângele bebelușului.

În Maternitatea Arcadia, bilirubina poate fi determinată și cu un dispozitiv numit bilirubinometru transcutanat, ce măsoară reflexia unei lumini speciale prin piele. Rezultatul dorit este afișat în câteva secunde.

Cu acest aparat se poate face screening non-invaziv, iar copiii nu vor mai fi înțepați pentru determinarea valorii bilirubinei. Este foarte util și în situațiile în care sunt necesare mai multe evaluări ale bilirubinei la un copil pe parcursul aceleiași zile.

Fototerapia constă în expunerea tegumentelor nou născutului la lumina albă sau albastră, expunere ce are ca rezultat descompunerea bilirubinei în produși netoxici, ce sunt eliminați prin urină și scaun.

Copilul este dezbrăcat complet (doar ochii fiind acoperiți cu ochelari speciali de protecție și cu pampers) și expus la un fel de lumină fluorescentă. În timpul procesului, bilirubina este transformată într-o formă ce poate fi eliminata mai ușor prin scaun și urină.

Exsanguinotransfuzia este o metodă terapeutică indicată la nou născuți în forme severe de icter (în special în incompatibilitățile de Rh sau de grup sanguin) pentru a menține valorile bilirubinei sub pragul neurotoxicității. Nou născutul va primi sânge de la un donator sau banca de sânge. Sângele nou născutului va fi înlocuit și va fi redus implicit și nivelul bilirubinei.

Tunelul de fototerapie bilisphere – cel mai performat sistem de fototerapie

Maternitatea Arcadia dispune de cel mai  performant sistem de fototerapie pentru tratamentul icterului la nou născuți, tunelul de fototerapie bilisphere.

Avantaje pentru bebeluș:

  • lumina este distribuită uniform, 360 grade, pe toata suprafața pielii bebelușului;
  • timpul de expunere este mult mai mic decât în terapia clasică, cu rezultate mai bune, scade bilirubina cu 1 mg/dl pe oră;
  • nivelul crescut de bilirubina este scăzut în 4-6 ore, evitându-se exsanguinotransfuzia în formele severe de icter;
  • datorită evitării transfuziei, sunt evitate și posibilele complicații: hipoglicemia, hipocalcemia, infecțiile, hemoragiile;
  • timpul tratamentului este micșorat, astfel încât mama va petrece mai mult timp cu copilul;
  • softul aparatului permite atât controlul temperaturii din interiorul aparatului, cât și cea a bebelușului (prin senzori plasați pe piele) – riscurile de hipertermie și deshidratare sunt eliminate;
  • lămpile nu emit raze UV și infraroșu și nu emit căldură – sunt evitate efectele secundare gen arsuri sau deshidratare.

Maternitatea Arcadia înseamnă siguranță pentru mamă și bebeluș. De la prima ecografie la prima îmbrățișare.

www.arcadiamami.ro

PUBLICITATE