Ce să iei în considerare atunci când cauți un apartament sau o casă de vânzare în Piatra Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Piața imobiliară din Piatra Neamț nu face excepție de la evoluția generală a acestui domeniu la nivel național. Este o piață dinamică în care oferta atât de apartamente, cât și de case scoase la vânzare este diversificată.

Scurtă radiografie a pieței imobiliare

În luna iulie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 59.326 de imobile, cu 4.545 mai multe față de luna iunie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna iulie este cu 9.173 mai mare față de perioada similară a anului 2020, conform ANCPI.

În același interval, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în județul Neamț au fost solicitate peste 7600 de CF-uri de informare, au fost înscrise în cartea funciară aproape 2500 de imobile și au fost recepționate 2005.

Potrivit aceleiași surse, în perioada ianuarie-iulie 2020, în județul Neamț au fost tranzacționate puțin peste 3800 de imobile, în timp ce anul acesta, doar în luna iulie au fost realizate aproape 970 de tranzacții de proprietăți și au fost ipotecate 196 de imobile.

Evoluția prețurilor apartamentelor de vânzare în Piatra Neamț

În luna iulie 2021, prețul mediu al apartamentelor de vânzare în Piatra Neamț era de 50.435 de euro, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut când a fost 49.899, conform platformei apartamentelavanzare.ro.

Potrivit aceleiași surse, în iulie 2021, prețul mediu al unei garsoniere de vânzare era de 20.580 euro, cel al apartamentelor cu două camere de vânzare în Piatra Neamț a fost de 45.132 euro, în timp ce locuințele cu 3 camere costau, în medie, 54.176 euro. Apartamentele cu 4 camere aveau un preț mediu de 69.500 euro.

Ce să iei în considerare atunci când trebuie să alegi o locuință

Pentru orice persoană sau familie, decizia de a achiziționa o locuință este foarte importantă și reprezintă, din punct de vedere financiar, una dintre cele mai semnificative investiții pe care le face pe parcursul vieții.

Tocmai de aceea, decizia de cumpărare trebuie luată în cunoștință de cauză, după un proces temeinic de informare și cu ajutorul specialiștilor în domeniul real-estate ai  agenției imobiliare RE/MAX Gold din Piatra Neamț, care să fie acolo exact atunci când ai nevoie de o mai bună înțelegere a situației.

Una dintre deciziile pe care va trebui să le iei atunci când trebuie să alegi o locuință este între un imobil situat într-o clădire veche sau într-o construcție nouă. În cazul caselor, vei avea de ales dintre cele mai noi tipuri de case, cele realizate într-un stil actual, cu materialele și tehnologia care există acum, și construcțiile mai vechi unde s-ar putea să fi nevoit să faci din start anumite investiții chiar înainte de a te putea muta.

De cele mai multe ori, casele mai vechi sau apartamentele de vânzare, în special cele din interiorul orașului, au ca avantaj locația. Din cauza dezvoltării orașului spre periferie sau chiar în zonele limitrofe, cele mai multe proiecte rezidențiale noi sunt mai departe față de punctele de interes și față de centrul orașului.

Pe de altă parte, un dezavantaj al imobilelor construite în urmă cu câți ani sau chiar cu câteva decenii este faptul că nu dispun de garaje sau, dacă au, este vorba despre un garaj simplu, care nu îți dă posibilitatea de a parca două mașini, lucru întâlnit deja într-o bună parte a populației care locuiește în oraș din cauza nevoii de a se deplasa pe distanțe mai mari.

La fel se întâmplă și în cazul apartamentelor aflate în blocuri vechi, unde parcările aparțin, de obicei, primăriei, iar locatarii doar le închiriază anual. În acest caz, există riscul să nu obții un loc de parcare, tocmai din cauza volumului mare de cereri.

Și suprafețele utile diferă în clădirile noi față de cele construite în urmă cu ceva vreme sau chiar în regimul comunist. Pe atunci, locuințele aveau suprafețe mai mici, poate nu neapărat gândite pornind de la nevoia reală de spațiu a membrilor unei familii. În zilele noastre, construcțiile care sunt ridicate pornesc de la stilul de viață actual.

Acestea au, de exemplu, dormitor matrimonial cu baie și dressing, casele sunt gândite cu garaj dublu sau cu un garaj simplu și cu cel puțin un loc de parcare în curte, apartamentele au balcoane sau chiar terase mari care aduc un plus de confort. Cumpărătorilor le place să își petreacă timpul în aer liber, chiar dacă locuiesc la bloc, cu atât mai mult acum, după declanșarea pandemiei și după cele două luni de stare de urgență petrecute exclusiv acasă.

Înainte de a face selecția finală a ofertelor de case și vile de vânzare în Piatra Neamț, care te interesează, consultă-te cu specialiștii unei agenții imobiliare.

În general, chiar dacă poate acum consideri că cumperi un apartament în care vei locui toată viață, sunt șanse ca peste o vreme să reușești să faci pasul spre o casă, de exemplu. Atunci vei fi chiar tu în situația de a încerca să vinzi proprietatea respectivă. Gândește-te încă de acum care sunt șansele reale de a o vinde cu ușurință și care vor fi atuurile pe care le va avea.

În toate aceste situații, a avea un partener care să te sfătuiască este foarte important. Dacă decizi să colaborezi cu o agenție imobiliară din Piatra Neamț, cum este RE/MAX, vei primi sprijin în fiecare etapă pe care o vei parcurge până la finalizarea tranzacției. Sunt multe aspecte care, dacă nu ai experiență în domeniu, îți pot scăpa, în timp ce pentru un agent imobiliar sunt evidente, pentru că anii de experiență pe care i-a acumulat stau la baza tuturor acțiunilor lui de acum.

Despre RE/MAX

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având, în prezent, peste 50 de francize și peste 600 de membri, recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este unul dintre principalii francizori imobiliari, cu peste 140.000 de agenți, care activează în peste 100 de țări și teritorii.  În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2.000 birouri și 26.000 de agenți, continuând să se extindă. Compania a fost fondată în 1973 de Dave și Gail Liniger, cu o cultură antreprenorială inovatoare, oferind agenților și francizaților săi flexibilitatea de a-și opera afacerile cu o mare independență. Pentru mai multe detalii accesați Remax.ro!

PUBLICITATE