Serviciul de prevenire și intervenție rapidă în cazuri de abuz din cadrul DGASPC Neamț a instrumentat de la începutul acestui an și până la data de 30 aprilie 260 de cazuri de maltratare a copiilor. (vezi articolul – AICI)
Unul dintre aceste cazuri face referire la un grup de 5 frați (cu vârste între 2 şi 11 ani), din comuna Petricani. Mama acestora era plecată la muncă în străinătate iar copiii au rămas în grija tatălui care nu și-a asumat cu responsabilitate statutul de părinte.
La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, tatăl i-a dat afară din casă pe toți cei 5 copii și, întrucât nu a existat o altă soluție, membrii familiei extinse neasumându-și responsabilitatea creșterii lor, s-a decis instituirea măsurii de protecție într-un centru rezidențial.
Vecinii spun că bărbatul îşi ţinea copii nemâncaţi, iar banii din alocaţii. îi dădea pe băutură.
Vă informăm că urmează informaţii cu un puternic impact emoţional!
video: Antena 3