Cauza morții avocatului Monica Anton

Medicii Serviciului de Medicină Legală Neamţ au stabilit, după efectuarea necropsiei, cauza morţii avocatului Monica Anton.

Potrivit monitorulneamt.ro, legiştii au stabilit că Monica Anton s-a stins din cauza unei grave afecţiuni cardiace.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Corpul neînsufleţit a fost depus la biserica din satul Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, iar înmormîntarea va avea loc joi, 4 iunie, la ora 11:00.

Reamintim avocata Monica Anton a încetat din viață pe 31 mai. Pe 15 iulie ar fi împlinit 50 de ani.

Monica Anton a fost găsită în locuința ei din localitatea Alexandru cel Bun.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță s-a deplasat la fața locului, a efectuat manevrele de resuscitare însă, din nefericire, fără rezultat.

Monica Anton a fost cunoscută atât în calitate de avocat cât și de viceprimar al municipiului Piatra-Neamț și consilier județean în cadrul Consiliului Județean Neamț.

PUBLICITATE