Cătălin Zamfira: „PNL umblă cu cioara vopsită înaintea alegerilor”

Când toți românii așteaptă bugetul pe anul viitor, vești referitoare la ce se va întâmpla cu pensiile și salariile, cu taxele percepute fiecărui produs și serviciu, liberalii se eschivează să recunoască faptul că vor scumpi viața cetățenilor și țin bugetul pe 2021 „ascuns“, pentru că nu i-ar mai vota nimeni dacă s-ar afla cum l-au creionat.

Previziuni sumbre pentru absolut toți cetățenii acestei țări: liberalii pregătesc cele mai nedrepte măsuri în privința traiului de zi cu zi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din acest motiv nu suflă o vorbă despre bugetul național, despre planurile pe care le au referitoare la creșterea taxelor, despre intenția de a nu respecta legea în privința majorării veniturilor, etc.

Situația economică a României nu va fi deloc roz, dacă liberalii vor rămâne la guvernare pentru următorii 4 ani.

Deja există precedentul cu parlamentarele, alegeri înaintea cărora au promis că vor majora pensiile și alocațiile așa cum prevedea legea, iar după ce s-au văzut cu președintele neamț în funcție, au făcut cum i-a tăiat capul și au pus în aplicare măsuri care au îngreunat viața de zi cu zi a cetățenilor.

Incompetența peneliștilor rămâne caracteristica lor generală și tocmai din acest motiv nu pot fi crezuți că după data de 6 decembrie nu vor continua să distrugă oamenii acestei țări.

Liberalii trebuie să înțeleagă că românii nu pot fi păcăliți, că sunt oameni care merită tot respectul și cărora nu le pot fi ascunse unele măsuri care îi vizează în mod direct, doar pentru că vor să câștige ei alegerile!

Se termină luna octombrie și peneliștii nu suflă o vorbă despre bugetul pe 2021, despre cum vor să îl constituie, despre ce măsuri vor să introducă.

Au răsuflat câteva informații legate de intenția de a crește TVA, dar nu spune nimeni ceva concret. N-au învățat nimic de la PSD! Social-democrații și-au asumat o guvernare transparentă, cu măsuri anunțate din timp, în favoarea cetățenilor!

Și asta vom face și după 6 decembrie, căci românii s-au săturat de minciuni și de o guvernare care le este potrivnică.

Scopul PNL este să găsească soluții pentru a mai scoate bani de la oameni. Dar de ce nu vin cu soluții pentru a le asigura, crește veniturile? În felul acesta s-ar întoarce bani din impozitele pe salarii, la bugetul statului!

De ce nu creează noi locuri de muncă, pentru că așa ar asigura un nivel de trai decent cetățenilor care au rămas fără serviciu tot din cauza incompetenței guvernanților, care într-un an au dus țara de râpă?!

Vom lupta pentru a-i apăra pe români și a le crește nivelul de trai și vom demasca toate planurile liberalilor care vin împotriva intereselor cetățenilor!“, a declarat Cătălin Zamfira, candidatul PSD pentru un mandat de deputat, la alegerile din 6 decembrie.

PUBLICITATE