Părintele Savatie Baștovoi este o personalitate cunoscută in mediile bisericești și în cele intelectuale, cărțile sale fiind apreciate cu mai multe distincții prestigioase.
S-a nascut pe 4 august anul 1976, in Chisinau, iar din anul 1996, este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Are studii de pictură, filosofie și teologie și a predat iconografia la Seminarul teologic din Chișinău, informează mesajul.ro.
Ultima sa postare pe pagina de Facebook se referă la tragedia din urma botezului unui bebeluș care a murit la scurt timp și la ceea ce ar trebui să învețe Biserica de pe urma acestui lucru:
”Părerea mea despre botezul la 6 săptămîni este cunoscută în cercuri restrînse. Acum o voi face publică.
În toată frumusețea Bisericii, în liniștea ei înălțătoare, în bunămireasma ei de rai, în dulceața cîntărilor nu am înțeles niciodată spectacolul grotesc cînd un prunc căruia nu i s-a uscat bine buricul este trîntit sub apă în timp ce țipă ca din gură de șarpe.
Să-mi lămurească cineva cum e argumentată această urgență a botezului, încît să nu mai poată aștepta ca acel copil să se înzdrăvenească? Paralela cu tăierea împrejur vechi testamentară nu e deloc potrivită, pentru că botezul e altceva. Iar celalalt argument, „ca să nu moară nebotezat”, e de-a dreptul aberant. Uite că poate muri botezat.
Cîteva gînduri elementare despre prunci și apă:
1. Pruncul nu știe că sub apă nu se respiră și nu își poate ține respirața în mod rațional cum o face un adult.
2. Pruncul plînge pentru că se simte în pericol în mîini care miros altfel decît mama sa. Cînd e trîntit în apă resimte un pericol de moarte, de aceea țipă ca la tăiere, nu pentru că nu e de acord cu botezul.
3. Cînd pruncul plînge, el deschide larg gura pentru a inspira aer. Dacă în acel moment îl trîntești sub apă, el va trage, în loc de aer, apă în piept. Pruncul nu știe că sub apă nu se respiră. Nu este adevărat că îl puteți scufunda pe segmentul cînd a inspirat și urmează expirarea – deoarece are spasme de plîns, ritmul respirației poate fi încălcat și poate inspira apă.
4. Îndemînarea preotului de a acoperi nasul și gura nu aș recomanda-o tururor, mi se pare ceva ce ține de abilități de lecari nu de preoție. E destul ca cineva să nu fie atît de îndemînatec ca să se producă o tragedie. Una la zece milioane e destul.
5. Botezul nu este și nu poate fi o practică riscantă. Nu există nici o virgulă în procentul de risc în botez. Discuțiile despre afundare sau stropire nu își au rostul. Întrebarea care se impune nu este dacă mai botezăm prin afundare, ci pe cine, cum și cînd afundăm.
În sfîrșit, atunci cînd e de apărat, ne apărăm, dar de ce ne mirăm cînd sîntem huliți pentru că a fost adus copilul viu la botez și a fost scos mort?
La țăranii moldoveni există chiar și pînă azi rînduiala ca bărbatul să nu ia prunc în brațe pînă la un an. Cred că acest obicei s-a impus și el din cauza că bărbații pur și simplu nu știu să apuce un prunc sugar, nu au simțul natural necesar și îi pot dăuna.
Hristos a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine!” Nu a zis: „Aduceți copiii la Mine”. Eu cred că un copil ar trebui botezat la vîrsta cînd îl recunoaște pe părintele și întinde bucuros mîinile să îl apuce de barbă.
Dacă judecata mea vă pare greșită, iertați-mă.”