Care este istoria loteriei Keno

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Fiind un joc de noroc care face parte din istoria unui număr mare de popoare, loteria a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri ca modalitate pentru ca statul să se bucure de mai mult capital național și să realizeze unele proiecte mai mari. Istoria acestei loterii se află în Asia și mai exact în China, aceasta având o vechime de peste 5 milenii, iar această evoluție a loteriei a mers către ceea ce avem azi și anume o perioadă în care oricine se poate juca Keno online.

Cum a început loteria Keno?

Loteria Keno a apărut în perioada dinastiei Han, în China, aceasta ajungând foarte cunoscută în această parte a lumii. Conform unui mit, dar mai nou a unor surse istorice confirmate, se pare că loteria Keno a ajutat foarte mult chiar și la finanțarea statului pentru a realiza unele dintre cele mai mari proiecte, printre care se numără și Marele Zid Chinezesc.

Un alt lucru care se spune despre loteria Keno este că aceasta a mai fost folosită și pentru a ajuta copiii să învețe alfabetul chinezesc. Având în vedere că acest alfabet era unul destul de greu de învățat, loteria Keno a susținut și această activitate, iar în acest fel copiii din China au ajuns să descopere tainele cititului. Forma cea mai apropiată pe care o cunoaștem azi de loterie Keno și anume cea pe care jucătorii o practică și la care se uită la cele mai recente rezultate Keno (click aici) a fost introdusă în anul 200 I.H. de către Generalul Cheung Leung. El a gândit forma acestei loterii și a creat și un sistem de pariere bazat pe ea.

Cum funcționa această formă de loterie?

Inițial în forma aceasta de loterie, participanții trebuiau să aleagă anumite litere, acestea fiind grupate în mai multe categorii. Evenimentele aveau loc de două ori pe zi, iar de cele mai multe ori acestea se țineau dimineața și seara. Împăratul era cel care avea rolul în a alege aleatoriu combinațiile. Această formă de loterie era gândită ca persoanele care pierdeau pe o anumită categorie să fie nevoite să achite de trei ori valoarea investiției inițiale. Pe de altă parte, persoanele care ghiceau combinația erau răsplătite pe măsură și anume că acestea se bucurau de valoarea înzecită a par iului inițial. Premiile erau foarte mari, iar acesta a fost motivul pentru care din ce în ce mai mulți pariori au început să se bucure de acestea.

Sfat: vrei să joci Keno? O poți face PE ACEST SITE.

Care este forma actuală a loteriei Keno?

Există mai multe versiuni care au la bază o structură Keno, ideea pariului presupunând, în acest caz, extragerea unui număr fix de bile, acestea fiind extrase dintr-o mulțime prestabilită. În funcție de numerele ghicite și anume dacă acestea sunt corecte și sunt trecute pe bilet, jucătorul se poate bucura de premii mai mici sau mai mari.

Astăzi, cea mai comună formă presupune extragerea unui număr de 20 de numere dintr-o mulțime de 1-80 de numere. Există însă și unele versiuni adiționale în care detaliile organizatorice sunt modificate. Indiferent care este opțiunea ta preferată, ține mereu cont să joci responsabil.

PUBLICITATE