Carabelea spune că are un grup de 100 persoane pe Whatsapp cu care se consultă în luarea deciziilor

Primarul municipiului Piatra-Neamț a organizat o conferință de presă, în care a încercat, fără succes, să își justifice măsurile restrictive luate prin noul Regulament ce poartă semnătura acestuia.

În conferință a încercat să mute vina pe populație, care îl critică acum pe primar și care, în opinia acestuia, nu a participat la consultările publice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Carabelea spune că a făcut „tot ce este omenește posibil” pentru a avea un Regulament bun și o dezbatere pe marginea lui și ne transmite că are un grup de Whatsapp cu 100 de persoane cu care se consultă în luarea deciziilor importante ce privesc comunitatea locală.

Carabelea:Am făcut tot ce este omenește posibil și instituțional pentru o dezbatere cât se poate de vie. Am făcut apeluri publice la populație să vină cu propuneri pentru îmbunătățirea celor trei regulamente. Am constituit un grup de WhatsApp cu peste 100 de persoane reprezentând mediul antreprenorial sectorul privat și ONG urile de pe raza municipiului Piatra Neamț.”

Edilul pietrean a mai amintit de faptul că în plicul cu celebra caricatură trimisă de Paște (vezi articolul AICI), se afla o invitație adresată cetățenilor în a veni cu propuneri pentru noul Regulament.

Carabelea:Cu prilejul sărbătorilor Pascale în locuința fiecărui pietrean a ajuns invitația de a participa la această consultare publică. Motiv pentru care susțin răspicat că noi am făcut tot ce a fost omenește posibil pentru a implica comunitatea în aceste dezbateri.”

Ca și concluzie, primarul Carabelea a transmis în conferința de presă că vina nu este a lui pentru ideile năstrușnice din Regulament, ci al populației că nu a venit cu soluții.

Pentru a ”împărți” revolta cetățenilor din municipiu, Andrei Carabelea a chemat să ia parte la conferință, pe post de martori (pentru că nu au scos niciun sunet) pe cei doi viceprimari,  Marius Irimia și Alin Lehăduș, pe șeful Poliției Locale, Eugen Pancu și pe secretarul interimar al municipiului, Dragoș Ștefan.

PUBLICITATE