Campanie electorală pe banii contribuabililor?


12604735_1012305262141772_4206713117528750879_o
Facebook – Ana Monda

Joi, în ședința de Consiliu Local de la Piatra-Neamț, s-a votat o hotărâre prin care se acordă peste 1 miliard de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Această premiere era o obișnuință înainte de 2012, iar festivitatea propriu-zisă avea loc de zilele orașului, pe 24 iunie, ori de ziua vârstnicului, pe 1 octombrie. După 4 ani de pauză, primarul Chitic alături de consilierii săi PNL-iși au hotărât că ar fi extraordinar să se facă premierea acestor familii longevive, nu la datele obișnuite din anii trecuți ci înainte de alegeri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acest fapt a determinat-o pe Ana Monda să intervină și să propună un amendament prin care se cere ca premierea să se facă ca și până acum de zilele orașului sau de cea a vârstnicului, eliminându-se astfel suspiciunea ca actualul primar să își poată face imagine pe banii publici.

”Sunt de acord să premiem aceste familii demne de tot respectul, adevărate exemple de viață. Nu sunt însă de acord cu data evenimentului. Invocând corectitudinea, consider că acordarea acestor premii în bani, în perioada de pre-campanie electorală, reprezintă un act de imagine al primarului în funcție. Dacă era atât de generos și nu urmărea beneficii proprii de imagine, presupun ca ar fi renunțat cu ușurință la neargumentata data de 23/24 aprilie (până se va hotărî exact) și ar fi lăsat acest eveniment să aibă loc de zilele orașului Piatra Neamt, când alegerile se vor fi terminat” a declarat consilierul local Ana Monda.

Menționăm că în urma prezentării amendamentului, domnul Chitic nu a adus niciun argument convingător prin care să precizeze de ce dorește ca premiile să fie oferite în aprilie. Un alt consilier a îndrăznit să pună punctul pe ”i” precizând de înlăturarea suspiciunilor de campanie electorală prin modificarea datei, dar primarul în funcție s-a apărat spunând că aceasta începe pe data de 6 mai.  Ținem să îi împrospătăm memoria domnului Chitic și să îi amintim doar de scrisorile electorale trimise cetățenilor în cutiile poștale zilele trecute. Cred că după atâția ani de alegeri, ne pricepem și noi să ne dăm seama când încept promisiunile, cadourile electorale chiar dacă unele sunt mascate de așa-zise cadre legale prin folosul funcțiilor deținute.

Mass media ne oferă zilnic exemple de politicieni care se folosesc de banul cetățeanului în propriul interes. În cazul de față are acoperire legală prin votul majoritar din Consiliul Local. Rămâne la latitudinea nostră a cetățenilor să avem puterea să punem punct unui astfel de comportament și să-l sancționam în ziua votului.

Comunicat de presă – Ana Monda – M10 Piatra Neamț

PUBLICITATE