Pentru programul „Trenurile Zăpezii 2018”, CFR Călători introduce, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, reduceri tarifare atractive la trenurile care au ca destinație/plecare sau tranzitează stațiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei și Piatra Neamț.
Reducerile* se acordă pentru toate trenurile prezentate în anexă (click aici),astfel:
- 25% de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio care au ca punct de plecare/destinație una din staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Brașov sau din Vatra Dornei și Piatra Neamț.
- 31% – 56% zilnic, pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Brașov și retur, prin extinderea ofertei „Reduceri de weekend pe Valea Prahovei”.
De exemplu, pe ruta București – Predeal preţul biletului cu această ofertă este de 30,60 lei, cu 8,90 lei mai puţin faţă de preţul întreg, pentru ruta Constanţa – Braşov sau Bucureşti Nord – Piatra Neamţ preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin față de tariful întreg, pentru ruta Iaşi – Vatra Dornei Băi preţul biletului este de 50,70 lei, cu 15,60 lei mai puţin față de tariful întreg.
*exemplele de tarife sunt valabile de la data de 01 ianuarie 2018 şi INCLUD şi tariful de rezervare a locului care este 3,9 lei.
Oferta este supusă unor termene şi condiţii**, iar biletele la preţ redus se pot achiziționa:
- Online de pe www.cfrcalatori.ro ;
- De la automatele XsellKiosk din gări;
- De la automatele ZebraPay;
- Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR;
- De la distribuitori autorizați (agenții de turism).
**Aceste reduceri se aplică la tariful de adult şi copil pentru trenuri Interregio clasa a II-a şi nu se cumulează cu alte oferte, excepţie făcând reducerea de 5% la cumpărarea online.
Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro sau să se adreseze personalului nostru din stații.