Biciclist beat, accidentat de mașină la Roznov

La data de 3 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național15.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o femeie de 50 de ani, din Costișa, conducea un autoturism pe drumul național 15, în localitatea Roznov, a surprins și accidentat un biciclist, în vârstă de 60 de ani, din Roznov, care s-ar fi angajat în traversarea străzii fără să se asigure.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului în cauză.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, însă în cazul biciclistului a indicat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE