Biciclist accidentat de mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului

La data de 17 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Cordun.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 79 de ani, din Cordun, se deplasa în calitate de biciclist pe partea carosabilă, în localitatea Cordun, ar fi fost acroșat de către un autoturism, care se deplasa în aceeași direcție.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto, un bărbat de 73 de ani, din aceeași localitate și-a continuat deplasarea, fiind identificat de polițiști la domiciliul său.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea biciclistului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE