Beat și fără permis, un bărbat din Neamț a furat o mașină și a făcut accident

Un bărbat de 38 de ani din Neamț este cercetat pentru furt de autoturism și conducere sub influența alcoolului, după ce ar fi sustras cheile unui vehicul din propria curte, provocând ulterior un accident și fugind de la fața locului.

„La data de 14 octombrie, în jurul orei 07:40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în Târgu-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 04:30, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Târgu-Neamț, ar fi sustras cheile unui autoturism ce se afla parcat în curtea imobilului său, plecând cu acesta.” – a transmis Poliția Neamț

La scurt timp, în timp ce conducea mașina pe strada Vânătorului din Târgu-Neamț, bărbatul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un gard, după care ar fi părăsit locul producerii accidentului.

„Polițiștii au depistat persoana în cauză, în Târgu-Neamț.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.” – au mai spus reprezentanții Poliției Neamț

PUBLICITATE