Beat și fără permis, a încercat să schimbe locul cu pasagerul

Ieri, 30 aprilie, în jurul orei 08:00, o patrulă de poliție ce executa activități de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada Bogdan Dragoș, din municipiul Roman, a observat un autoturism ce a oprit pe partea dreaptă a drumului, conducătorul auto și pasagerul din dreapta făcând schimb de locuri.

Polițiștii au efectuat semnal de oprire al autoturismului în cauză. În urma verificărilor efectuate, aceștia au stabilit că autoturismul ar fi fost condus inițial de un bărbat de 41 de ani, din județul Bacău, ce nu deține permis de conducere.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde în prezența cadrelor medicale a refuzat prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și  refuz de recoltare probe biologice.

PUBLICITATE