Bătrână accidentată de un șofer începător în Piatra-Neamț

Astăzi, 6 septembrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Piatra-Neamț.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Petru Movilă, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 70 de ani, din Piatra-Neamț, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE