Bătrân din Neamț, dat dispărut (FOTO)

Ieri, 6 octombrie, în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizaţi de către o femeie, de 63 de ani, din Roman, cu privire la faptul că, la data de 5 octombrie 2021, în jurul orei 11.00, socrul său ȚUGUI COSTICĂ, în vârstă de 92 de ani, din Horia, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime – 1.74 m,  greutate – 60 de kilograme, păr alb, tuns scurt, calviție frontală, ochi căprui, fără semne particulare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu un pulover negru cu dungi albe, pantaloni din stofă negri, vestă din fâș neagră, halat gri, fiind încălțat cu ghete din cauciuc negre.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza localității Dulcești și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de acesta, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

PUBLICITATE