Bătaie pe o stradă din Târgu-Neamț. 9 persoane reținute

Un conflict între mai multe persoane a avut loc ieri, 20 ianuarie, în jurul orei 12:00, pe o stradă din Târgu-Neamț.

„La fața locului au fost alocate forțe de intervenție din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, care au procedat la aplanarea stării conflictuale, extragerea persoanelor implicate în acest conflict și conducerea acestora la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că între membrii a două familii există o stare conflictuală mai veche, iar pe fondul acesteia 10 persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 46 de ani, din Târgu-Neamț, folosindu-se de obiecte contondente, și-ar fi exercitat reciproc amenințări și ar fi exercitat acte de violență, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.” – a transmis Poliția Neamț

Totodată, în timpul scandalului, acestea au distrus mai multe bunuri ale unei firme din oraș

„În baza probatoriului administrat, față de cele 9 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.” – au mai transmis polițiștii

PUBLICITATE