Bătaie într-un local din Piatra-Neamț

Scandal, sâmbătă seară, într-un local (bar și sală de jocuri de noroc) de pe strada Progresului din Piatra-Neamț.

În jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au intervenit pentru aplanarea și luarea măsurilor legale, în urma unui conflict izbucnit în localul respectiv.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 49 de ani, din Piatra-Neamț, ar fi exercitat acte de violență asupra a trei bărbați, cu vârste cuprinse între de 31 și 33 de ani, ce se aflau în locația respectivă.

În altercație au intervenit și alte persoane, polițiștii continuând verificările, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate.

Totodată, potrivit surselor noastre, una dintre victime se află internată în spital.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale care se impun.

PUBLICITATE