Bătaie într-un bar din Neamț. Agresorul, reținut de polițiști

Polițiștii au intervenit în cazul unui conflict la un bar din Neamț, unde un bărbat de 62 de ani a fost bătut, agresorul fiind ulterior reținut pentru 24 de ore.

„La data de 12 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați, de către un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Valea Ursului, cu privire la faptul că acesta a fost lovit de o altă persoană.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 6 martie a.c., în jurul orei 17:00, în timp ce persoana vătămată se afla la un bar din localitatea Giurgeni, pe fondul unei nemulțumiri mai vechi de natură civilă, un bărbatul în vârstă de 50 de ani, din Giurgeni, ar fi aplicat mai multe lovituri bărbatului de 62 de ani, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile, conform certificatului medico-legal și tulburând ordinea și liniștea publică.” – a transmis Poliția Neamț

Ca urmare a dovezilor adunate, Poliția a luat măsura reținerii agresorului pentru 24 de ore, acesta fiind acum cercetat pentru lovire sau alte violențe și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

PUBLICITATE