Bărbatul din Neamț, dat dispărut pe 2 septembrie, găsit decedat

Polițiștii din județul Bihor au confirmat că bărbatul din județul Neamț, dat dispărut pe 2 septembrie, a fost găsit decedat în municipiul Oradea încă de pe data de 22 august.

„La data de 22 august, în zona străzii Sovata din municipiul Oradea, în apele râului Crișul Repede, a fost găsit corpul neînsuflețit al unui bărbat. Acesta nu prezenta urme de violențe, neexistând suspiciuni că ar fi fost victima unei infracțiuni.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni au identificat persoana decedată ca fiind un bărbat de 43 de ani din județul Neamț.

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Reamintim că bărbatul venea din Italia și, potrivit polițiștilor, ultima dată a fost văzut coborând dintr-un microbuz, ce staționa, pe raza municipiului Oradea. (vezi articol AICI)

PUBLICITATE