Bărbatul care a înjunghiat un șofer, după o șicanare în trafic, a fost arestat preventiv

La data de 31 ianuarie, bărbatul de 30 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de vătămare corporală, a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Reamintim că pe 30 ianuarie, în jurul orei 02.30,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către un bărbat de 49 de ani, din Poienari, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în urma unei șicanări în trafic, un bărbat de 30 de ani, din Gâdinți, pasager într-un autoturism, ar fi intrat în conflict cu bărbatul de 49 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe o stradă din localitatea Poienari, pe fondul căruia l-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înțepător.

Victima a fost transportată la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale.

La scurt timp, persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată și condusă la sediul poliției, în vederea audierii.

PUBLICITATE