Bărbat reținut pentru că și-a sunat de mai multe ori fosta iubită

La data de 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizaţi de către o femeie de 50 ani, din localitatea Piatra Neamț, cu privire la faptul că fostul concubin nu respectă dispozițiile unui ordin de protecție.

Cu ocazia cercetărilor a rezultat faptul că, în perioada de 1-21 ianuarie, bărbatul ar fi contactat de mai multe ori telefonic persoana vătămată, încălcând astfel prevederile ordinului de protecţie, emis de Judecătoria Piatra Neamț, la data de 30 august 2021.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecţie.

La data de 22 ianuarie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, care a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

PUBLICITATE