Bărbat omorât de tren în Piatra-Neamț

Astăzi, 19 noiembrie, în jurul orei 7.00, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că în Stația C.F.R. din municipiul Piatra Neamț a fost descoperită o persoană decedată.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, iar între șinele de cale ferată a liniei numărului 3 călători din Stația CFR Piatra Neamț, a fost identificat corpul unui bărbat, în vârstă de 70 de ani, din municipiul București.

Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză.

PUBLICITATE