Bărbat găsit în comă pe un drum din Neamț

Un bărbat de 37 de ani a fost transportat, în comă, la un spital din Iași, transmit reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

Potrivit SAJ, pe 9 decembrie, în jurul orei 22:15, un echipaj de la Ambulanță a găsit pe un drum public din comuna Mărgineni un bărbat de 37 de ani cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral, otoragie, comă de etiologie neprecizată și etilism.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Bărbatul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi transportat la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P. Neamţ. De la Piatra-Neamț s-a efectuat transferul interclinic, cu un echipaj cu medic, la Iaşi, la Neurochirurgie.

PUBLICITATE