Bărbat găsit decedat pe o stradă din Gârcina

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din comuna Gârcina.

Ieri, 19 martie, în jurul orei 12:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați prin apel de urgență, de către o femeie de 54 de ani, din Piatra-Neamț, cu privire la faptul că, pe un drum public, din localitatea Gârcina, se află o persoană posibil decedată.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat un bărbat, de 60 de ani, din Gârcina, care nu prezenta urme de violență, cadrele medicale declarând decesul acestuia. Potrivit Serviciului de Ambulanță, bărbatul era decedat de aproximativ 3 ore

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

PUBLICITATE