Bărbat din Piatra-Neamț, găsit mort din râul Bistrița

Astăzi, în jurul orei 11:30, pompierii nemțeni au fost înștiințați despre faptul că în comuna Săvinești, în apele canalului de fugă a râului Bistrița, se observă trupul unei persoane.

„La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD TIM.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pompierii au scos din apă trupul unui bărbat ce nu prezenta semne vitale.” – au transmis pompieri

Echipajul de poliție s-au deplasat la fața locului, stabilind că persoana în cauză este un bărbat de 43 de ani, din Piatra-Neamț.

„În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul acesteia urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.” – a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț

Conform surselor noastre, se pare că bărbatul ar fi fost dat dispărut din data de 11 septembrie.

PUBLICITATE