Bărbat din Neamț salvat de soție după ce aceasta i-a donat un rinichi

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Neamț, a primit o şansă la viaţă chiar de la soţia sa, după ce femeia i-a donat un rinichi.

Transplantul a avut loc marți, 11 octombrie, în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Bărbatul din județul Neamț suferea de o boală polichistică renală, o boală genetică, acesta fiind și motivul pentru care nu s-au găsit donatori compatibili în familia sa.

„Din fericire, șansa lui a fost compatibilitatea bună cu soția, un lucru inedit, dar care nu se întâmplă pentru prima dată la noi.

Prima condiție în astfel de cazuri este compatibilitatea legată de grupul sanguin, iar ulterior este compatibilitatea imunologică, care în cazul acestui cuplu s-a dovedit la un nivel acceptabil pentru a putea să meargă mai departe cu intervenția”, a precizat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”.

Bărbatul se recuperează acum în Compartimentul de Transplant Renal, starea sa fiind una bună.

Se află sub supravegherea echipei conduse de prof. dr. Adrian Covic.

Este al 45-lea transplant efectuat în Compartimentul de Transplant Renal al unității medicale anul acesta, fiind cel mai mare număr de intervenții realizate într-un an din istoria centrului.

PUBLICITATE