Bărbat din Neamț, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat o fată de 13 ani, prins la Roma

Un bărbat de 38 de ani din județul Neamț, condamnat pentru viol asupra unei minore, a fost arestat la Roma datorită unei colaborări internaționale între autoritățile române și italiene. Acesta era urmărit național și internațional, având de executat o pedeapsă de 8 ani de închisoare.

„La data de 30 martie 2024, pe baza unei bune colaborări între polițiștii Inspectoratului de Poliție Judeţean Neamț – Serviciul de Investigații Criminale, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Sirene România, Biroul Sirene Italia, Biroul Atașatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei României în Italia și echipele din cadrul Comando Provinciale Carabinieri Roma, a fost prins, la Roma, un bărbat, de 38 ani, din Bodeștii de Jos, județul Neamț.” – a transmis Poliția Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Piatra Neamț, pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol în forma agravată, victima fiind o fată de 13 ani.

„În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.” – au mai precizat reprezentanții Poliției Neamț

PUBLICITATE