Un bărbat condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru viol a fost ridicat, ieri, de polițiști din Piatra-Neamț și dus la Penitenciarul Bacău.
„La data de 28 iulie, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Neamț au depistat, în municipiul Piatra-Neamț, un bărbat de 54 de ani, din Crăcăoani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț
Acesta a fost condamnat de magistrați la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani și șase luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Cel în cauză, a fost condus de polițiști la Penitenciarul Bacău.
Bărbatul a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la 7 ani și 6 luni de închisoare, o pedeapsă mai mare decât cea dată de Judecătoria Târgu-Neamț (5 ani)
„(…) admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ şi partea civilă *** împotriva sentinţei (…) pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ (…). Desfiinţează în parte sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului *** de la 5 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare. (…)” – notează decizia instanței
Totodată, bărbatul va trebui să achite victimei suma de 50.000 de lei, despăgubiri civile, reprezentând daune morale.