Trei bărbați au fost reținuți de Poliția din Roman după ce au agresat un bărbat de 46 de ani într-un centru comercial. Agresorii, cu vârste între 29 și 38 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.
„La data de 07 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat de mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că la data de 7 septembrie a.c., în timp ce un bărbat în vârstă de 46 de ani, se afla într-un centru comercial din municipiul Roman, pe fondul unor discuții în contradictoriu, acesta s-ar fi refugiat într-o încăpere nedestinată publicului, unde ar fi fost lovit de trei bărbați, din municipiul Roman.
Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26 din 2024, aceasta nedorind emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
La data de 7 septembrie a.c., în urma probatoriului administrat, față de cei trei bărbați în vârstă de 29 de ani, 35 de ani, respectiv 38 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 193 alin.1 din Codul Penal.” – a transmis Poliția Neamț.
Imaginile video cu incidentul au fost publicate pe Facebook de Sindicatul Europol Neamt.
„AVERTISMENT: Imagini cu un puternic impact emoțional!
Trei tineri puși pe scandal s-au hotărât să-i dea o lecție unui bărbat care le-ar fi vorbit urât!
L-au fugărit până în incinta unui centru comercial unde l-au prins și l-au bătut cu o cruzime de nedescris!
Modul în care au acționat, cu violență și fără pic de milă, nu l-a convins pe procurorul de caz să solicite arestul preventiv pentru cei trei bătăuși! Au fost doar reținuți, de către polițisti, 24 de ore!
S-a întâmplat ieri în Roman, județul Neamț!” – au scris reprezentanții Sindicatului Europol Neamt (VEZI LINK AICI)