Barajul Bicaz, 60 de ani de la o dată istorică

Astăzi, 1 iulie 2020, se împlinesc 60 de ani de când porțile Barajului de la Bicaz s-au închis, „născându-se”, astfel, Lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui.

Barajul de la Bicaz, proiectat de renumitul inginer Dimitrie Leonida, a luat naștere, pe hârtie, în anul 1908, fiind obiectul lucrării de diploma al inginerului Leonida, la Școala Politehnică din Charlottemburg.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Construcția a durat 10 ani, între 1950 și 1960, având o fundație de 40 metri înălțime, turnată în stâncă.

De 60 de ani, 1,6 milioane de tone de beton țin în frâu apele (1,2 miliarde de metri cubi de apă) celui mai mare lac interior al României.

Peste 15.000 de oameni au lucrat la ridicarea barajului de la Bicaz, a tunelului de aducţiune şi a uzinei electrice de la Stejaru

Construcţia are înălţimea de 127 metri şi este cel mai mare baraj de greutate de pe râurile interioare ale României, fiind depăşit de Porţile de Fier I, şi al treilea dintre cele mai înalte baraje din ţară. Este al 9-lea baraj de greutate, ca înălţime, din Europa (pe 1 iulie 1960 era al 4-lea baraj de greutate, ca înălţime, din Europa).

Un material despre tot ce înseamnă Barajul Bicaz, puteți citi AICI

PUBLICITATE