Bar din Piatra-Neamț închis pentru că nu a respectat restricțiile

La data de 8 ianuarie, în jurul orei 22:30 poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că un operator economic (bar) din Piatra-Neamț nu a respectat dispozițiile legale prevăzute de Legea 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 .

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în sumă de 2000 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Totodată, polițiștii au dispus și sancțiunea complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13 ianuarie, a sediului operatorului economic.

„Conform articolului 6 din Hotărârea nr. 34 din 6 ianuarie 2022, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

Conform articolul 66^1, alin.4 din Legea 55/2020 ,,În cazul în care constată săvârșirea contravenției prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. c), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).”

PUBLICITATE