A crescut procentul de promovabilitate în Neamț după contestații. Vezi statisticile


Conform statisticilor Ministerului Educației, în  județul Neamț procentajul de promovare la examenul de Bacalaureat 2016, după contestații, este de 67,65%, cu 1,52% mai mare față de cel înregistrat înainte de depunerea contestațiilor.

Astfel, din cele 1.343 de contestații depuse, doar 546 de note au fost modificate după contestaţii.
– 44 de candidaţi au primit note mai mici decât cele acordate iniţial, 4 dintre aceștia fiind declarați respinși. Vezi și Ghinion! Elevii din Neamț care puteau să ia examenul, dar au depus contestații
 – în 19 cazuri s-a înregistrat o diferenţă mai mare de 1,5 puncte între cele două note.

Mai multe statistici despre examenul de Bacalaureat 2016 le puteți citi -> AICI

La nivel național, rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016 a crescut cu 1,4% după soluţionarea contestaţiilor: de la 66,7% la 68,1% (cu 0,3% peste rata de promovare de la finalul primei sesiuni din anul trecut).
Astfel, au promovat 88.167 de candidaţi dintr-un total de 129.395 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 83.091 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (75,6%, rată de reuşită), iar 5.076 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (26,1%, rată de reuşită). Numărul mediilor de 10 a crescut la 78 (iniţial au fost înregistrate 56).
În total, au fost depuse 44.398 de contestaţii (cele mai multe -18.465 – la proba scrisă de Limba şi literatura română). În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 41,50%: 46,5% la proba E)a), 49,7% la proba E)b), 39,8% la proba E)c) şi 35,3% la proba E)d).
PUBLICITATE
loading...