BAC 2021: Rata de promovare în județul Neamț este de 74,1%

Rezultatele examenelor de Bacalaureat 2021 au fost publicate astăzi, 5 iulie, de Ministerul Educației. 

Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

LA NIVEL NAȚIONAL, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 62,9%). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020: 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020: 25%).

Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Precizăm că numărul de candidați înscriși în acest an este cu peste 22.000 de candidați mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

112 candidați au obținut media 10 (232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908).

LA NIVELUL JUDEȚULUI NEAMȚ, rata de promovare (înainte de contestații) a candidaților din promoția curentă este de 74,1%, cu 2,9% mai mare decât anul trecut.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, un singur elev din județul Neamț a reușit să obțină media 10 la Bacalaureat (înainte de contestații).

3370 de elevi din Neamț s-au înscris anul acesta la examenul național de Bacalaureat. Dintre aceștia, 148 nu s-au prezentat la examen și 2 au fost eliminați.

Au promovat (cu medii de peste 6) 2.286 de elevi astfel:

  • nota 10 : 1 elev
  • nota 9,00 – 9,99 : 568 elevi
  • nota 8,00 – 8,99 : 696 elevi
  • nota 7,00 – 7,99 : 555 elevi
  • nota 6,00 – 6,99 : 466 elevi

Mai multe detalii și statistici – AICI

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
PUBLICITATE