Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, o informare meteo Cod galben în mai multe județe printre care și Neamț.
COD GALBEN
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului la altitudini de peste 1700 m
Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 21:00 – 24 septembrie, ora 23:00
În intervalul menționat, la munte, la altitudini de peste 1700 m vântul va avea intensificări susținute cu rafale ce vor depăși 90…100 km/h.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 10:00 – 24 septembrie, ora 23:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece
La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 55…60 km/h, iar începând din noaptea de joi spre vineri (23/24 septembrie), la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 km/h.
Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala, joi (23 septembrie) și în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar vineri (24 septembrie) în cea mai mare parte a teritoriului, local cu rafale în general de 50…60 km/h.
Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei.