Averse torențiale în cea mai mare parte a țării, de vineri (16 iunie) seară. Cod galben în județul Neamț

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă de sâmbătă dimineață de la ora 10:00 până luni dimineață la ora 3:00.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit sursei citate, în toate zonele de deal și de munte, în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și nord-estul Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Codul galben va afecta, total sau parțial, 32 de județe.

De altfel, începând de vineri după-amiază de la ora 18:00 până sâmbătă dimineață la ora 10:00, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și, pe arii restrânse, căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă care vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp, potrivit unei informări meteorologice.

Citește și Cod galben de inundaţii în județul Neamț, începând de sâmbătă, 17 iunie

PUBLICITATE