Avem primul caz de coronavirus în România

știre actualizată

România are, începând din această seară, un caz de coronavirus confirmat.

Este vorba despre una dintre persoanele din Gorj care a intrat în contact cu italianul în vârstă de 71 de ani, bolnav de coronavirus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta s-a plimbat prin județ, apoi s-a întors în Italia, unde a fost depistat.

Italianul s-a aflat în România în perioada 18-22 februarie, unde le-a vizitat pe rudele soției sale, care este româncă, și a avut mai multe întâlniri de afaceri.

El a ajuns în România pe aeroportul din Craiova, apoi a locuit, pe perioada vizitei, în județul Gorj.

„Suntem, din păcate, în măsură să vă anunțăm că în urma testării făcute la persoane din județul Gorj, care au intrat în contact cu cetățeanul italian, avem primul caz confirmat de coronavirus pe teritoriu României.

Imediat după ce va ajunge la București, va intra pe schema de tratament și sperăm la o evoluție pozitivă. În prezent starea bărbatului este bună, nu manifestă simptome și nu trebuie să ne alarmăm”, a declarat, în această seară, ministrul Sănătății, Victor Costache.

Potrivit ministrului, în prezent mai există și alte teste în lucru.

Vreau să precizez că  mai avem în lucru încă 33 de teste din acea zonă și vom confirma rezultatele atunci când vor veni”, a spus Costache.

Cazul este unul asimptomatic din primele informații, pacientul nemanifestând niciun fel de simptome (febră, tuse).

„Pacientul este într-o stare bună și nu are simptome în acest moment, nu prezintă febră, nu prezintă tuse.

Va fi transportat, izolat, de la domiciliu la spitalul Matei Balș, unde va ajunge în 4-5 ore. În casa respectivă mai sunt 7 persoane și toate au fost testate negativ.

Toate cele 7 persoane vor rămâne la domiciliu, sub pază, timp de 14 zile și li se va asigura tot ceea ce este necesar.

Peste 14 zile vor fi din nou testați, iar dacă apar simptome la vreunul dintre ei mai devreme de 14 zile, va fi imediat internat.” – a anunțat Raed Arafat.

PUBLICITATE