Autostrada A8 și-a stabilit proiectantul. Studiul de fezabilitate și proiectarea vor dura doi ani

Licitația de proiectare a lucrărilor pe autostrada Ungheni – Iași – Tg Neamț are un câștigător la aproape patru luni de la deschiderea ofertelor. Autoritățile centrale au desemnat astăzi firma câștigătoare chiar dacă, inițial, termenul limită de evaluare fusese amânat pentru 26 martie.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va semna contractul de proiectare cu firma Consitrans SRL peste 10 zile, dacă nu vor exista contestații la procedură, anunță apix.ro.

Consitrans este proiectantul și pe două tronsoane din autostrada A7: Ploiești – Buzău și Buzău – Focșani. Aceste două tronsoane vor fi primele sectoare din A7 scoase la licitație de execuție, în condițiile în care sunt cele mai avansate din punct de vedere al întocmirii documentațiilor tehnice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Consitrans SRL va încasa 58 milioane lei, fără TVA, conform unui comunicat al CNAIR. Potrivit informațiilor disponibile în sistemul național de achiziții publice (SICAP), contractul a fost atribuit la ora 16.01. Durata contractului este de 22 de luni de la data de începere a contractului, astfel:

  • Completarea/actualizarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate – 12 luni
  • Realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executarii Lucrarilor de Construire (PAC) si obtinerea Autorizatiei de Construire – 5 luni
  • Proiect tehnic de execuție – 5 luni

Practic, în 2023 se va sfârși studiul și proiectarea, iar de la acea dată va urma un alt calendar, probabil cu amânări peste amânări ale procedurilor de licitație și stabilire a executanților, cu împărțiri pe loturi a sectarelor de drum, apoi contestații, ș.a.m.d.

Sectorul Târgu Neamț – Iași – Ungheni are o lungime de 100 km. Celelalte două sectoare ale A8 sunt Tg Mureș – Ditrău (92 km) și Ditrău – Tg Neamț (119 km). Lucrările de execuție vor face obiectul unei alte licitații, după ce proiectul tehnic va fi întocmit.

”În scenariul în care nu vom avea contestații, dupa cele 10 zile se poate semna contractul de proiectare. Această secțiune este de tip FIDIC ROSU (Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic) astfel că după finalizarea proiectării se va putea lansa licitația de execuție într-o manieră similară cu autostrada A7 Ploiești – Bacău – Pașcani.
Așa cum am promis, în cadrul echipei de la Ministerul Transporturilor condusă de Cătălin Drulă, vom face toate eforturile ca Autostrada A8 să devină realitate” – a declarat Adrian Covăsnianu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pentru sursa citată.
PUBLICITATE