Autobuz implicat într-un accident cu victimă în Piatra-Neamț

Un accident rutier cu victimă a avut loc astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 13:39, pe strada Lămâiței, în Piatra-Neamț.

Potrivit pompierilor nemțeni, în accident au fost implicate un autoturism, în care se aflau trei persoane și un autobuz, în care se aflau trei pasageri și șoferul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 52 de ani, din județul Suceava, ar fi condus un autoturism pe strada Mărăței, la intersecție cu strada Lămâiței, ar fi intrat în coliziune cu un autobuz ce se deplasa din direcția bulevardului Traian spre strada Dimitrie Leonida, condus de un bărbat de 55 de ani, din Piatra-Neamț.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 52 de ani.” – a transmis Poliția Neamț

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE