A scăzut criminalitatea în 2021. Raportul IPJ Neamț (VIDEO)

În anul 2021, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț a avut ca obiectiv primordial siguranţa cetăţeanului, în condiţiile în care, contextul pandemic a impus o adaptare rapidă şi adecvată a specificului activităţilor poliţieneşti, atât din perspectiva atribuţiilor specifice cât şi a noilor sarcini încredinţate privind supravegherea respectării interdicţiilor stabilite pe perioada stării de alertă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Toate aceste activităţi s-au desfăşurat prin prisma solicitudinii şi respectului faţă de cetăţeni, concomitent cu desfăşurarea activităţilor de combatere cu fermitate a ilegalităţilor comise pe teritoriul de competenţă, conştientizând pe deplin faptul că protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor şi garantarea  siguranţei lor reprezintă un interes naţional de securitate.

Gestionarea resurselor umane reprezintă o prioritate şi s-au avut în atenţie, două priorităţi majore: acoperirea deficitului de personal şi pregătirea profesională. În acest moment, procentul de ocupare a funcţiilor prevăzute în statul de organizare este de 81,06%.

Pentru îndeplinirea obiectivelor în domeniul prevenirii criminalităţii, în anul 2021 au fost implementare trei programe prioritare de acţiune care au vizat perfecţionarea sistemului relaţional şi prevenirea comiterii unor categorii de fapte antisociale, fiind inițiate proiecte și campanii în domeniul prevenirii criminalității:

-Programului de prevenire a infracțiunilor contra persoanei;

-Programul de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului;

-Programului de prevenire a violenței în familie și a agresiunilor de natură sexuală;

În anul 2021, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au dispus măsuri ferme pentru combaterea infracționalității, fapt pentru care a fost înregistrată o diminuare cu 5,53% a criminalităţii sesizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Distribuţia infracţiunilor sesizate, pe categorii de infracțiuni, a înregistrat următoarea dinamică:

-infracţiunile judiciare s-au diminuat cu 12,59 %;

-infracţiunile economico-financiare cu 14,09%;

-infracţiuni de altă natură cu 1,74%.

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, structurile de ordine publică au acţionat, în sistem integrat, cu  I.J.J. Neamţ, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău și Polițiile Locale, acţiunile având ca scop menținerea ordinii și liniștii publice în comunitate.

Din analiza dinamicii infracţionalităţii stradale  a reieşit faptul că la nivelul judeţului Neamț, în anul 2021 au fost înregistrat 531 de infracțiuni sesizate.

Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, poliţiştii au întreprins numeroase activităţi de menţinere a ordinii publice, printre care menționăm 22.817 intervenţii la evenimente, dintre care 7.926 în mediul urban și 14.889 în mediul rural, fiind constatate 879 de infracțiuni în flagrant delict.

În privința criminalității contra patrimoniului,  în anul 2021, comparativ cu anul 2020, infracționalitatea sesizată prezintă o diminuare de 9,50 %, furturile având ponderea cea mai mare în cadrul acestei categorii, fiind înregistrată o scădere de 19,22  % față de anul precedent.

De asemenea, pentru prevenirea violenței în familie, polițiștii au emise 341 ordine de protecție provizorii.

Pentru deservirea comunității, au fost emise 42.334 de certificate de cazier judiciar, precum și 1.098 de adeverințe de integritate comportamentală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2019.

În anul 2021, în ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, au fost soluționate 517 de dosare penale. În referire la indicatorii de performanță obținuți, se remarcă 52 de propuneri de trimitere în judecată și 25 de rechizitorii.  În cadrul dosarelor penale aflate în instrumentare a fost recuperat un prejudiciu de 5.770.200 de lei, prin instituirea de măsuri asigurătorii.

Referitor la activităţile de investigare a criminalităţii, au fost soluţionate 15.551 de dosare penale, fiind dispuse 188 de măsuri preventive.

În cursul anului 2021 au fost efectuate 2.517 cercetări ale locului faptei, fiind ridicate 1.111 de urme papilare, 580 de înscrisuri, 757 de urme biologice şi 8.832 de alte categorii de urme (formă, materie, etc), fiind examinate 6.609 materiale litigiu – comparaţie. Prin activităţi specifice, valorificând urmele ridicate cu ocazia cercetărilor la faţa locului, examinând documentele în litigiu sau obiectele corp – delict puse la dispoziţie pentru expertizare,  au fost realizate 107 identificări.

Totodată, au fost desfăşurate activităţi specifice faţă de persoanele urmărite, fiind depistate 66 de persoane pe numele cărora era emise mandate de executarea a pedepsei închisorii și 6 care posedau mandate europene de arestare, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. De asemenea, alte 11 persoane care posedau mandate de arestare preventive au fost incarcerate de polițiști.

Pe linia armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, au fost desfășurate 514 de acțiuni și controale, în cadrul cărora au fost constatate 70 de infracţiuni, fiind aplicate 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 34.603 lei.

În cadrul activităţilor preventive au fost identificate şi ridicate, în vederea confiscării, 43 de arme de foc, 191 de kilograme de materii explozive și articole pirotehnice, 352 de kilograme de substanțe și produse chimice periculoase, 58 de kilograme de carne de vânat și 10 trofee de vânat.

În domeniul silvic, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, au fost desfășurate acțiuni și controale în fondul forestier, pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos și pe linia legalităţii transportului materialului lemnos, fiind constatate 369 de infracţiuni la regimul silvic și fiind aplicate 247 de contravenții la Legea nr. 171/2010, în valoare totală de 467.000 de lei.

De asemenea, s-a dispus confiscarea cantității de 1.413,93 metri cubi material lemnos, în valoare totală de 373.290 de lei și indisponibilizarea a 8 atelaje hipo, precum și altor bunuri folosite la comiterea de infracțiuni sau contravenții.

În domeniul piscicol au fost organizate 238 de controale pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul piscicol, fiind constatate, în flagrant delict, 18 infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare.  De asemenea, s-a dispus confiscarea a 16 plase de pescuit de tip monofilament, 3 plase de pescuit din fir textil, 6 unelte de pescuit și a 119 kilograme de pește.

În ceea ce privește activitatea luptătorilor pentru acţiuni speciale, în perioada analizată, au fost asigurate 46 de misiuni de pază şi escortă, 41 de intervenţii rapide la evenimente, 42 de stări conflictuale aplanate, 86 percheziţii, 8 participări la măsuri de ordine cu ocazia manifestărilor sportive, culturale etc., 21 de mandate de aducere executate și 13 mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare. De asemenea, luptătorii pentru acțiuni speciale au desfășurat 12 activități de negociere.

Pe linie rutieră, prioritatea polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean rămâne prevenirea şi reducerea accidentelor de circulaţie grave, cât şi a consecinţelor acestora.

În ceea ce privește riscul rutier, în perioada analizată, pe raza judeţului Neamț, s-a înregistrat o majorare cu 8,87% a accidentelor de circulație. În privința consecințelor acestora s-a înregistrat următoarea dinamică: – 24,39 % în rândul persoanelor decedate, – 67,35 % persoane rănite grav și +26,34% persoane rănite ușor.

În ceea ce privește asigurarea managementului comunicării, au fost organizate și desfășurate numeroase campanii și evenimente publice, toate având ca scop îmbunătățirea imaginii instituționale: ,,Aripi invizibile”, ,,Când? Unde? Cum? Cine? De ce? Pe înțelesul copiilor”, ,,Selfie în siguranță”,  ,,Pauză cu tâlc” și ,,Jurnalul unui polițist rutier”.

Totodată, au fost stabilite şi dispuse măsurile necesare pentru promovarea corectă şi echidistantă a serviciilor furnizate de către unitatea noastră, îmbunătăţirea percepţiei cetăţenilor cu privire la poliţist și creşterea încrederii şi respectului acestuia faţă de instituţia poliţiei.

În contextul cooperării inter-instituţională, evidențiem buna colaborare cu toate unităţile de parchet competente la nivel teritorial şi cu celelalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne cu atribuţii la nivel naţional şi judeţean.

În acelaşi timp, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a avut colaborări inter-instituţionale benefice cu Instituţia Prefectului, cu toate instituţiile şi administraţiile publice locale şi judeţene, ceea ce a contribuit la atingerea obiectivelor propuse.

Având în vedere evoluţiile la nivel naţional şi mondial a ameninţării create de amplitudinea răspândirii infecţiilor cu COVID-19, un important volum de activitate a vizat acest domeniu.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț s-a pliat cu celeritate pe realităţile determinate de această situaţie, în contextul generat de adaptarea măsurilor necesare creşterii capacităţii de intervenţie în prevenirea şi combaterea  infecţiilor cu noul coronavirus.

La nivelul judeţului au fost desfăşurate activităţi de informare şi instruire a operatorilor economici privind actele normative care reglementează măsurile în contextul pandemic şi au fost efectuate verificări care s-au circumscris în sfera măsurilor legale.

Creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin sporirea fermităţii şi menţinerea sub control a fenomenului infracţionalităţii stradale, destructurarea grupărilor infracţionale, menţinerea sub control a infracţionalităţii de mare violenţă, reducerea infracţionalităţii în zona unităţilor de învăţământ, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor; asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri şi achiziţii publice prin combaterea infracţionalităţii specifice precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene; asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române; prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, cu accent pe fenomenul migraţiei ilegale,  reprezintă obiectivele stabilite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț.

Prioritățile poliţiştilor nemțeni vizează creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin sporirea fermităţii şi menţinerea sub control a fenomenului infracţionalităţii stradale, destructurarea grupărilor infracţionale, menţinerea sub control a infracţionalităţii de mare violenţă, reducerea infracţionalităţii în zona unităţilor de învăţământ, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor.

Rămâne, de asemenea, o prioritate asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri şi achiziţii publice prin combaterea infracţionalităţii specifice precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Totodată, polițiștii vor continua implementarea obiectivului și măsurilor stabilite în vederea prevenirii/limitării răspândirii noului coronavirus SARS-Cov-2 şi reducerii efectelor asupra populaţiei.

Pentru atingerea acestor obiective Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț va continua cooperarea cu structurile Ministerului Afacerilor Interne la nivelul judeţului, în scopul asigurării unui management corespunzător al situaţiei operative.

PUBLICITATE