Atenție! Va crește prețul la apă de anul acesta în Neamț.


Din iulie se preconizează o creștere a prețului la apă și la canalizare cu aproximativ 1,5 lei. Toate investițiile făcute pe proiectul de extindere apă/canal din județul Neamț vor trebui amortizate și amortizarea se va reflecta din prețul apei. Toate aceste creșteri nu ar fi fost posibile dacă așa cum se întâmplă în restul țării, Consiliul Județean ar fi venit cu singura soluție, suportând cofinanțarea proiectelor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

????????????????????????????????????

Este practic o micșorare de preț din partea companiei de 0,098 de bani, dar mărirea prețului se va face pentru că trebuie incluse în preț amortizarea investițiilor făcute… La ora actuală avem o redevență de 6.640.000 de lei, iar cu data de 1 iulie redevența va ajunge la 16.611.893 lei (n.r. redevența pe toate investițiile)…În concluzie datorită redevenței, ar trebui să crească prețul și la apă și la canalizare cu 1,43 lei.” – au declarat ieri cei din conducerea ApaServ.

Astfel prețul la canalizare va ajunge la 4,05 lei (fără TVA) iar la apă, de 3,75 lei (fără TVA).

După ce directorul ApaServ, Cătălin Dughir, a declarat că cei din Consiliul Județean ar fi putut cofinanța aceste proiecte, astfel prețul să nu mai fie suportat de buzunarele cetățenilor, conducerea CJ Neamț, a ținut să găsească totuși, modul cum ar putea să nu crească prețul la apă:

????????????????????????????????????

Aici, și populația…dacă nu se vor face branșări încât să crească numărul de consumatori care să plătească această apă, e ca aspectul ăla: una e când aduni bani de la 1000 de oameni și alta e când aduni de la 100. Depinde foarte mult și de cât va înțelege populația că este necesar, dacă tot s-au făcut aceste investiții, să beneficieze și lumea, și cetățenii să înțeleagă că trebuie să pună umărul de sprijin în sensul de a se branșa.” – a declarat vicepreședintele CJ Neamț, Dan Manoliu.

În concluzie, conducerea județului nu a declarat că sprijină cofinanțarea proiectelor ApaServ, pentru a nu crește prețul la apă, iar anul acesta fiind unul electoral au și o avertizare: „Eu vă spun ce este acum! Nu pot să știu ce va fi din luna iulie” după cum a declarat Neculai Pușcașu

PUBLICITATE