Apa Serv Neamț: Mai multe localități, fără apă (23 iunie)

Din cauza  ploilor abundente  din ultimele 24 de ore, care au provocat avarie la  conducta ce subtraversează râul Cracău, Compania Județeana APA SERV SA anunță sistarea furnizării apei potabile in Comuna Dochia si Comuna Girov, până la remediere.

Gravitatea problemei este determinată de faptul că pentru remedierea avariei este necesar ca apele râului Cracău să revină în albie .

Nu sunt afectaţi consumatorii din satele Doina şi Boţeşti.

Ca urmare a monitorizării continue a calității apei brute captate în scopul potabilizării, în urma precipitațiilor abundente căzute în ultimele 24 de ore s-a constatat creșterea peste limita maximă admisă a indicatorului turbiditate pentru apa brută preluată din captarea de suprafață care asigură alimentarea cu apă a Comunei Pipirig.

Întrucât, în aceste condiții, procesul de potabilizare a apei brute este îngreunat, Compania Judeteana Apa Serv S.A. este pusă în situația neplacută de a întrerupe furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în comuna Pipirig, de astăzi, 23.06.2020, de la orele 11,00 până miercuri 24.06.2020, orele 10,00.

Totodată, până la ora 16:00, în Municipiul Piatra Neamț se ia apa pe străzile Mihai Viteazul și Nufărului.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim pentru înțelegere.

Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna la Dispeceratul ApaServ care funcționează non stop, la numărul de telefon 0233 / 233340, sau pot accesa site-ul companiei la adresa http://www.apaserv.eu.