ANM: Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi VREMEA până pe 1 iulie

Regimul termic estimat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi caracterizat, în general, de o vreme caldă, cu valori ridicate în majoritatea regiunilor, însă, pe de altă parte, îşi vor face apariţia şi intervalele în care şansele de ploaie vor fi destul de mari, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în perioada 18 iunie – 1 iulie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL  18 iunie – 1 iulie 2018

MOLDOVA

Vremea va fi caldă în prima parte a intervalului de prognoză, local călduroasă pe 20 și 21 iunie, când se va atinge o valoare medie regională a temperaturilor maxime de 30 de grade. Ulterior, vremea se va răcori, iar maximele termice se vor situa în jurul a 24 de grade, în intervalul 23…29 iunie. O nouă tendință de creștere ușoară a regimului termic diurn se va remarca abia în ultimele zile ale prognozei. Temperaturile nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, cu cele mai ridicate valori, de 16…18 grade, între 18 și 22 iunie, apoi vor avea o tendință de scădere, spre aproximativ 14 grade, după data de 23 iunie și până la sfârșitul celei de a doua săptămâni a intervalului de referință.
Ploi pe arii ceva mai extinse vor fi semnalate pe 18 și 22 iunie și, din nou, în intervalul 24 – 28 iunie. În celelalte zile ale perioadei de prognoză doar izolat și trecător va ploua.

LA MUNTE

Temperaturile maxime vor marca o creștere ușoară, spre o medie de 19 grade în data de 21 iunie, apoi vor fi în scădere, spre 16 grade în 23 iunie, valoare ce va caracteriza întreg intervalul 24 – 29 iunie. În ultimele zile ale intervalului de prognoză, maximele vor crește ușor, spre aproximativ 17 grade, în medie. Regimul termic nocturn va avea o evoluție asemănătoare, astfel încât valorile minime vor crește ușor până pe 22 iunie, când se vor înregistra 12 grade, în medie, pentru ca apoi să scadă până în jurul a 9 grade pe 23 iunie. Ulterior, până la sfârșitul perioadei de prognoză, nu vor mai fi înregistrate variații semnificative.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.

Prognoza meteo pentru toate regiunile – AICI

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

PUBLICITATE