ANM: Cod GALBEN de ploi și furtuni în Neamț, începând de vineri, 22 iunie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi (21 iunie) o atenţionare Cod GALBEN de ploi însemnate cantitativ începând de mâine dimineață (22 iunie, ora 6:00) și o informare meteo de furtuni începând de mâine (22 iunie) ora 16:00.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
   COD GALBEN

Interval de valabilitate: 22 iunie, orele 06 – 23;
Fenomene vizate: pe arii extinse instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate;

    Pe parcursul zilei de vineri (22 iunie) vor fi averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei.

     În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși frecvent 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40… 50 l/mp.

    Notă: fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala și în a doua parte a zilei de joi, 21 iunie local în zonele de deal și de munte, în sudul și în nord-vestul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 22 iunie, ora 16 – 23 iunie, ora 10
Fenomene vizate: perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferic ă accentuată

     În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Pe arii restrânse vor fi cantități de apă de peste 25…35 l/mp.
Pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să plouă local însemnat cantitativ și în centru și nord-est.

PUBLICITATE