Angajat al Prefecturii Neamț, reținut de DGA pentru corupție

Un angajat al Prefecturii Neamț a fost reținut astăzi, 12 martie, de DGA, pentru corupție.

Potrivit surselor noastre, ar fi vorba despre un persoană angajată la fond funciar. Pe lângă ea, se pare că a fost dispusă măsura reținerii și pentru alte două persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„In urma activitatilor specifice, astazi, 12.03.2024, polițiști din cadrul SJA Neamț au reținut, in vederea continuării cercetărilor, un funcționar public din cadrul Instituției Prefectului județul Neamt, bănuit de comiterea unor fapte de corupție.

Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerată in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamt.

Instituția Prefectului județul Neamț acordă o importanță deosebită menținerii unui climat de integritate, prin instruirea periodica a functionarilor publici pe linia prevenirii si combaterii faptelor de coruptie, astfel încât să fie eliminate orice suspiciuni sau vulnerabilități de natură să aducă prejudicii imaginii instituției.” – a transmis prefectul județului Neamț, Adrian Niță

PUBLICITATE