ANCBP Neamț, la datorie! Sancțiuni și dosare penale pentru braconieri. Un bărbat, încătușat după ce devenise violent

Pe timpul unor acţiuni ce s-au desfășurat pe parcursul ultimelor 2 zile, pe raza lacului de acumulare Izvorul Muntelui, în ceea ce privește respectarea legislaţiei în vigoare privind piscicultura și acvacultura dar și combaterea braconajului piscicol, membrii și inspectorii ANCBP NEAMŢ alături de efectivele de la Postul de Jandarmerie Montană Bicaz din cadrul IJJ NEAMŢ au constatat din nou nereguli.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

S-a acţionat pe raza localităţilor: Buhalniţa, Hangu, Poiana Largului, Calugareni, Bistricioara, Ceahlau și Izvorul Alb.

S-au aplicat un număr de 15 sancţiuni atât pentru nedeţinere de permis, refuz de legitimare (în care persoana respectiva a devenit recalcitrantă și violentă, motiv pentru care s-a recurs la imobilizarea acesteia și condusă la Postul de Poliţie Hangu pentru identificare)
Au mai fost aplicate sancţiuni și pentru reţinere de specii de pește sub dimensiunile legale.
Totodata s-a întocmit și un dosar penal la o persoana care a fost prinsă în timp ce era la braconaj piscicol cu plase monofilament.

Pe aceasta cale ANCBP NEAMŢ multumeste pentru sprijin Postului de Jandarmerie Montană Bicaz pentru profesionalism dar și pentru implicare si seriozitate Avps-ului Lupul Cenușiu și Postului de Poliţie Hangu.
Acţiunile vor continua și in perioada următoare. – informează ANCBP Neamț

PUBLICITATE