Polițiștii nemțeni au acționat în sistem integrat alături de colegii din județul Bacău, pentru reducerea accidentelor rutiere pe E85 și DN 15D
În ziua de 15.06.2016, Serviciul Rutier Neamț a organizat o acțiune în sistem integrat, împreună cu polițiștii băcăuani, pentru combaterea excesului de viteză și implicit pentru reducerea accidentelor de circulație produse pe E 85, Roman-Bacău și DN 15D.
Astfel, 13 polițiști rutieri au fost angrenați în această acțiune, autospecialele prevăzute cu aparatura radar fiind montate în sistem cascadă pe tot traseul Roman-Bacău.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 152 sancțiuni contravenționale, dintre care 138 pentru viteză, 4 pentru încălcarea prevederilor privind depășirea vehiculelor, iar 10 pentru alte abateri. Au fost reținute 24 permise de conducere, 20 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 4 pentru depășiri neregulamentare.
Totodată au fost 10 abateri privind depășirea limitei legale de viteză pe tronsonul respectiv de drum au fost înregistrate de aparatura radar, urmând a fi aplicate sancțiunile contravenționale în termenul legal și înaintate contravenientului în lipsă.
Astfel de activități vor fi continuate, având în vedere evenimentele rutiere produse în ultima perioada pe E 85, acțiunile vizând inclusiv înregistrarea abaterilor de sistemul video și aplicarea sancțiunii în lipsă, fără a fi oprit în trafic conducătorul auto.